agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3720 .



sonata arctica
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2010-08-17  | [This text should be read in romana]    | 



o să vină o zi în care
mă voi așeza la masă frățește cu mine
și voi face socoteala

trei perechi de adidași de la tk max
patru tricouri marinărești
un pinguin pierdut pe undeva pe sub pat
o mînă ruptă
și un abțibild cu un dinozaur lipit
pe șifonier

partea bună din mine mi-ar spune
că sînt prea bogat
că alții nu au nici măcar unde să doarmă
ca de obicei partea rea
intră în casă cu mîinile înghețate

după o zi de muncă în care nu s-a întîmplat mai nimic
nici în mine nici în afară
aș putea să mă dezbrac în căldura sufocantă din cameră
să ies pe balcon și să-mi imaginez păianjenii ca pe niște gheișe
să le strecor în buzunar niște bani
nu nu nu
nu vreau sex
doar să stau la povești

o să vină o zi în care nu voi găsi nici o scăpare
atunci am să mă cred sfîntul francisc
și-mi voi lăsa toată averea unei congregații
prea multe nu am
trei prăjini de porumb în dealul ungurului pe care le-am primit moștenire
două carduri cărora le-am uitat pinul
și un borcan cu dulceață de nuc
făcută chiar de mine

nu prea știu cine ar accepta atît de puțin
am auzit că preacuvioasele vulpi slujitoarele nopților polare
ar fi o opțiune deloc de neglijat

și după ce toate acestea vor fi făcute
am să mă îmbrac militărește
și-am să mă înrolez în armata salvării
unii dintre cei care m-au cunoscut
s-ar putea să mă recunoască
să-mi plîngă de milă
ori să se convertească
pînă la urmă eu am ales
degeaba s-a chinuit mama frate-miu și rudele venite din irlanda să îmi explice
prefer în timpul zilei să spăl parbrize ca și cum aș salva niște vieți
iar seara pe străzi să împart caserole cu lună plină
celor ce au trăit cu jumătăți de măsură




cînd mi-o veni mintea în piept
și inima-n cap
poate îmi voi face curaj și-mi voi bate în ușă
voi spune
am greșit în fața pămîntului și a cerului
voi tăia vițelul cel gras
îmi voi pune pe deget inelul cel scump
iată
să-ți fiu aproape uneori e mult prea departe


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!