Drumul făcea brusc un ocol, soarele
se stinsese și arsurile UV nu mai speriau pe nimeni acum.
Noaptea puteam alerga până la altă ascunzătoare.
Și animalele ieșeau tot noaptea. Ãsta era pericolul,
dar animalele puteau fi învinse. Soarele nu.

Ochii s-au adaptat mai greu la întuneric,
Riscasem mult să ies așa din ascunzătoare.
Animalele stau la pândă - o secundă și haț. Așa s-a dus
Andrei, așa s-a dus Cristina și așa Igor.
Ceilalți au ars de vii când au cedat foamei și au ieșit.
Am găsit metalele lor în nisip în aceeași noapte.

Cristina a plâns. Era evident că va ceda și ea curând.
Noaptea aceea era rândul meu, dar și eu și Igor, și Andrei
ne-am dezbrăcat și am făcut dragoste toți patru.
Știa și ea că poate fi ultima oară. Dragoste, mișcări lente
care să consume minim de energie, încordări ale mușchilor,
sacrificii lichide pentru prietenii ce sacrifică pentru tine.

Știau că s-a terminat. După metale eram sigur. S-au așezat în cerc
pentru ceremonia soarelui și așa i-am găsit.
Fuseseră niște eretici până atunci,
Dar când simți că se termină probabil simți totul altfel,
corpul nu vrea să moară, mintea acceptă orice.
Și nu se poate termina așa. Orice altceva.

Stăpânul soare ne va salva din ghearele animalelor,
Stăpânul soare ne trimite raze să urcăm la el. Ce căcat!
Stăpânul soare e un criminal ordinar! Un jeg!

Sunt singur. Nu am mai dat de oameni de câteva săptămâni.
Mă întreb dacă nu cumva sunt ultimul supraviețuitor
Și asta mă face să mă simt eu însumi un criminal.
Hrana e tot mai rară, lipsit de energie mă mișc tot mai puțin,
deci mai puține șanse să găsesc ceva pentru foame.
Un cretin cerc vicios. Dă-mi scuipatul tău, dragoste,
aici unde soarele a furat pentru el toată apa.

Poate e vorba de frică. Poate Stăpânul mă iubește.
Sunt regele lumii. Ultimul din specia mea.
Poate Stăpânul iubește. Nu mai e nimeni să mă iubească.