cioburi
picură în gol
spânzurat în spatele digurilor
corul
un fulger două trei se țin de mână
puntea spre orașul în care pot să dorm
nu mai e

corul
un pluton de măști
pergamente umane
se îneacă în iambi și trohei

„vreau să dorm dorm dorm......
noi vrem să dor.......”

o tuse terestră prinsă sub mantaua de cioburi

ușa nu îmi dă drumul la mână sub braț îmi pune o balustradă
vâslesc în jurul casei până la intrarea în inima petecului de cer
respirația moale a păsărilor de noapte obosite cu capul în jos
mă strigă în vis de departe un om
sub braț are trepte și steaguri

stânci ziduri ce au apărat orașul în războaie
se culcă peste etaje
întind podele și metri de acoperiș

o palmă nevăzută împinge lumea mai încolo

asfaltul se cațără în copaci

gustul de ceară lasă urme
somnul ia forma stupului
visele iau forma fagurelui
buzele iau forma cortinelor

mâinile pescarilor dorm sub ape
plasa de somn
deschide ochii peste firul de iarbă

corul în spatele digurilor se sprijină pe ape

un deget gustă din urma mea lăsată pe stânci