senzație de nemișcare dureroasă,
dimineața asta prin lumina filtrată
încet, cu un fel de teamă
ating lucrurile ca pentru ultima dată,
parcă le-aș pune într-un loc
fără să mai revin.
doar un joc de pantomimă prin umbra frunzelor
va umple camera goală,
locuința fiecărui anotimp. spre altă întâmplare
sau atingere îndrept degetele,
prin cearșaf
conturându-ți înfățișarea într-o mare albă,
necunoscută. reprezentația următoare,
pe scena altei veri. cu aceeași dorință întru
feminitatea gesturilor simple,
te aștept.