din hornuri nu mai iese fum noaptea fumează vise
fruntea-ți nu este rece totuși mâna încă nu s-a topit
doar vântul scrijelește aspru în ușă
tresari în somn: demonul alb… demonul alb…

dar noi am tăiat demult picioarele lucrurilor
nu suportăm țopăiturile printre eternele nașteri
ale mugurilor înfășați în gheață

când vrem să alungăm paingii sau fantomele
dăm drumul la soare
câinele acesta auriu legat în perdele
deodată odaia e invadată de păsări dar nu te ridici
pentru că mai sus de absență apa-i solidă
și cântecul inexistent

mai respiri? mai respiră? mă îngână oglinda
un geam deschis îți poate fi fatal
prea mult abur te-ar putea risipi
întunericul mi-e frate de cruce iar frica soră
și încă nimeni nu ne-a învins chiar dacă
în fiecare ținut ostil am pierdut un prieten

pentru că
în visele mele ninge atât de frumos încât pielea
s-ar lepăda de mine și s-ar duce