Când îmi treci prin minte, ești aproape desculță
mă rotesc în jurul tău, ca un titirez în abisul vulcanilor
muști din prăjitura cu caimac, parc-ai călări un cal alb
cu frunze galbene pe bluza ta colorată și spatele tău umed,
ne alergăm prin parc, de zici că vrem să fim copiii noștri,
îți iau degetele-n mână și simt cum cresc împrejurul meu

nu am locul meu în spațiu, așa că te sun uneori
să-mi intri în ureche, să-mi curmi zborul,
nu vreau să fim aproape, să-ți spun o poveste cu iepuri ,
nu vreau să adormi îmbrâncită într-un mâine ciudat
și nu vreau să te-mbrățișez ca pe-o păpușă a vreunei surioare urâte

Pentru că ai un nume frumos, nu-mi place să-l rostesc din glas,
ci doar în gând, acum sau când mă spăl pe ochi în oglinda ciobită

Uneori așteptăm împreună tramvaiul și chiar atunci te iubesc cel mai mult,
printre gudroane și flegme, precum aș vedea o lamă înfiptă în pieptu-ți tare și cald
legat de un stâlp, te privesc ca un sfânt dezmeticit dintr-o frescă demult
și vreau să fiu calul tău alb.

Uneori te chem în spațiul meu lipsă, îți dau ceai cald și tarte cu cremă
te învârți maiestuos prin aburul ceaiului cald și râzi,
te sărut pe coapse când vrei să adormi cu ochii tăi mari și căprui
și-ti promit stele verzi cu ciucuri
dimineața îmi pun buzele pe ceașca ta, să mă trezesc liniștit.

Când nu sunt singur, te desenez pe ziarul de dimineață,
tu în dimensiunea mea ești o linie unduită la mijloc
păcat de hurducături, că-mi iese mereu o linie tremurată, greșită
și păcat că nu te cunosc, dar îmi zic mereu în gând
că vreau să mănânc zahăr cubic din mâinile tale strâmbe
și să adorm fără tine.