Iubito, iară toamna vine,
Urcând cu gândul către tine,

Ca seva-n vie, pe butuc,
Aprinsă-n frunzele de nuc...

Iubito, stelele-s mai reci,
Cu gândul nu mă mai petreci,

Nici nu mă chemi, nici nu mă vrei,
Și doar mireasma cea de tei

Rămas-a-n trup, de peste vară...
Iubito, dulcea ta povară

Mă răscolește, vinovată,
Și ce n-aș da, ca înc-o dată

Sărutul tău să mă inunde,
Precum, în lac, cercul din unde,

Iubito, iară toamna vine,
Se duse vara, fără tine!