mi-au secat ochii privirea mă doare de susurul adâncimilor

nimic nu mai e ca la început numai morile de vânt pe care le respir încă de la naștere
nimic nu ți se mai pare interesant decât lumea dinprejur hotărâtă să meargă mai departe
totul s-a pierdut a fost visare
vise de ceară precum luna curată din tatuajul de pe sufletul meu
acesta a fost cel mai profund cu fierul încins la flacăra iubirii în staulul nopților albe
în propriile amintiri mă afund colcăie cafeaua amară în mine precum dragostea decantată într-o viață de animal săgeți i-au împuns inima
sânge negru strecurat prin zaț de cafea îmi bombardează neuronul
sufletul trist nu lasă speranță otv-ul anunță venirea sfârșitului lumii în luna novembre
viața încă pulsează în mine anemic nici măcar antropologii nu știu din ce specie fac parte
am zburat liber pentru o clipă numai pentru una singură și atât
eu fluturele tu felinarul se întind din nou în mine aripile durerii
trec dincolo dincolo dincolo dincolo nimic nu mai e ca la început
nimic nu ți se mai pare interesant totul se pierde a fost vis
visul cel mai profund gândesc la ce a fost în propriile amintiri mă afund
săgeți împung inima sufletul trist nu-mi lasă speranțe
viața încă trăiește chiriașă în mine se întind aripile durerii
totul s-a pierdut a fost vis visul acesta cel mai profund
săgeți împung inima grețoasă tristețea nu lasă

speranțe pulsează doar aripile durerii