Nimic nu s-a schimbat de atunci

Mă simțeam străin de acele locuri, defapt eram străin
Îmi vuiau urechile de reproșuri
Iubeam fiecare loc în parte,fiecare persoană și sufeream lafel de mult la fiecare despărțire
Și plozii ăia mici care se învarteau în cerc zi de zi cu soarele topit în părul lor
Îi întâlneam mereu în diferite locuri acum mă întalnesc ei pe mine
Și ce dor îmi e să văd cum lumea se împiedică de praguri încercand să pășească în jocul nostru
Acum diminețile n-au parfum și coloana mea vertebrală parcă e o bucată de sârma ghimpată
Și parcă-mi place.

Răndurile care ma torturează

Ne scrijelim semnături pe foaie să știm care, cui aparțin
Mă doboară uneori gândul că nu o să termin niciodată iar într-una din aceste serii de torturi picătura chinezească o să-mi zdrobească psihicul
Mă ambiționez strigând că-mi place și chiar îmi place până când sună alarma să mă trezesc
Și nenorocitele astea nu-mi dau pace, mi-au dat diazepam doar să le las in pace
Dar eu le vreau

Periferiile mele labile,infame

În nopți neortodoxe când sentimentele vor să respire
Când palmele îmi picurau cerneală prin vârfurile degetelor
Cănd iți trasam tribale pe trup din tălpi până la ceafă, îmi prind mâna în părul tău precum o clemă
Făceam antiteză în sentimente, în respirații
Iar dimineața mă simțeam ca un străin, defapt eram străin.