agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-29 | [This text should be read in romana] |
s-a oprit pe costișă și mi-a spus gîfîind
am găsit locul ăla în care femeile nu mint niciodată din punctul în care-l priveam dealul înconjurat de porumbari înfloriți se vălurea ca o fesă verde și musculoasă am zîmbit în timp ce el ștergea coasa încleiată știam că umbla să-și găsească o femeie pricepută să-i pregătească griș cu lapte și să-i oblojească nu doar ulcerul dar și rănile primite în amorul propriu de ce rîzi mă-ntrebă scoțînd cutea din teacă crezi că sunt prea bătrîn ca să mă însor nu nu am răspuns în timp ce cucul își reluă numărătoarea-n ecou clăile pluteau pe miresme de sulfină și clorofilă grasă și coasa se repezi strălucind în otavă mă îngrijorează doar soarta hainelor tale de mire atît n-a catadicsit să se mai întrerupă aplecat peste fîșîitul răcoros și-a văzut tăcut neostenit de cosit dar eu întorcînd pagina l-am găsit în alt decor între pereți văruiți proaspăt două scaune simple din lemn și o masă care șchiopăta ori de cîte ori îți sprijineai coatele de blatul ei nevopsit hai bea mă-ndemnă e vin de anu' trecut pișcă încă la limbă da'i bun se simte aroma de busuioacă într-un cui sub candela negricioasă se prăfuia o cunună din frunze de merișor poleite-n argintiu după ce carafa s-a golit și-n cercurile lipicioase lăsate de pahare au început să se fîțiîie musculițe zemoase a adăugat mai mult pentru sine cine ți-a povestit despre locul ăla te-a mințit auzi
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy