zilele treceau la fel
în orașul acela
în care mai toți
își plimbau gândurile
în pungi de plastic
ca și cum tocmai
le-ar fi cumpărat

acolo
era un om
era o casă
și apoi
dintr-o dată
nu le-am mai găsit
de parcă ar fi plecat
cu ea în buzunar
sătul de frig

se țineau momente
de reculegere
în care fiecare
se gândea că
că există sigur
oameni
și mai singuri
și mai triști
ne dam ochii peste
cap și ne-ntrebam
dacă știe cineva
pe cine plângem

mă mutam
din chirie-n chirie
și mai muream
și eu
pe ici pe colo