în ninsoare îmi dau seama că și oamenii sunt niște fulgi
se topesc indiferent dacă ating o inimă sau nu

îmi suflu aer cald în mâini ele devin transparente
dar tu nu ești lângă să vezi minunea momentului
să îți aud uimirea dincolo de fularul pus la gură
să acoperi
sunetul de pastile aruncate prin camera mea
pe care îl face ceasul

șerpi de zăpadă apar treptat treptat
pe trotuare de parcă ar răsări din pământ niște tufișuri
transformă întunericul în alb pentru cei care stau
ghemuiți pe marginea drumului
și își mușcă genunchi ca pe niște mere
așteptând să dispară