In palme tin un manunchi de vise,
adunate de prin iarba verde in primavara.
Le-am adus la tarmul insorit al marii
sa prinda viata prin magia soarelui.

M-a prins iarna pe drum, e frig si inserare,
magia nu-si poate implini rostul,
rapusa de timp zace umbra soarelui
la picioarele marii inghetate.

Imi privesc mainile fara speranta:
in palme am un manunchi de frunze uscate,
ferecate bucati in turturi de gheata sangerii -
caci toate visele au culoarea sufletului.

Marea tace nefiresc, iar eu nu stiu…
sa-mi fac timpul asteptare pana-n vara viitoare,
sau sa renunt la vise, la magie… poate chiar la soare,
pana voi renaste iar… poate om, poate pe un alt tarm de mare!