Cum m-a izbit lumina-n asfințituri!
Mi-a ars retina poftelor zălude
Și mi-a furat tăria, să asude
Ca fumul scurs pe ziduri reci de schituri.

Cum m-au învins toride raze nude
ÃŽnfipte-n pleoapa orelor cu nituri
De chinuri dulci, chemând duioase mituri
Cu stânci primind sirene-n straie ude!

Mai blând e ceasul care ruginește
Sub frunza clipei lăcrimând smerit
Pe talgeru-nserării prinsă-n clește

De lava dulce-a zilei ce-a pierit.
Iar bufnița cea albă-n nopți gonește
Un car de foc prin timp neprihănit.