rumegi un capăt uscat de iluzie,
singur,
în bucătăria durerii,
impregnat de aroma crudă
a amintirii
pe care o storci încet
ca pe o lămâie uscată.


bătăile inimii încep să galopeze
cu sute de cai putere
când te gândești la ea
și toate instinctele tale izbucnesc
într-un ropot de aplauze
revărsate în albia iubirii



glandele tale,
desfundate sisific
și regulat,
după un ritual lung și
anevoios,
secretă lichidul amniotic
al iubirii,
în care plutești în derivă
când te gândești la ea.

în timp ce rumegi
o imagine
din ce în ce mai ștearsă
pierdută undeva
în lada de gunoi a memoriei.