agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-03-19 | [This text should be read in romana] | Anastasiei “ Știi, scumpa mea, de ce porți numele Anastasia? Pentru că înainte cu câteva zile să te naști eu eram în Athos, muntele acela sfânt, de unde se spune că pornesc stâlpii de susținere ai lumii… Acolo călugării se roagă neîncetat, și tot muntele miroase a mir de parcă cineva, din greșeală, și-ar fi spart sticluța pe care o purta în buzunar și ar fi curs tot, tot peste munți și peste copaci și peste turlele bisericilor și peste bărbile părinților bătrâni… De acolo, draga mea, ți-am cumpărat cruciulița pe care o porți la gât. Mi-a întins-o, cu mâini tremurătoare, un părinte bătrân, bolnav, gângav, mut, și care, pe deasupra adormea,din când în când, cu capul pe Scriptură… în ultima zi, când am fost să-mi iau rămas bun de la el, l-am găsit în grădina cu măslini, și cum mergeam așa călcând peste iarba uscată, l-am văzut șezând pe o băncuță, În spatele lui, un tufiș uriaș de floarea-pustiei, îngălbenise… puternic… puternic… mi-a luat mâinile în mâinile lui, și mi-a zâmbit… Nu, n-am crezut niciodată, eu știam că oamenii sunt cele mai viclene animale, că sunt răi, și mint, și se prefac, și iubesc puterea… Draga mea, scumpa mea, învierea mea, să nu fi supărată pe bătrânul tău tată, și dacă vei auzi lucruri urâte despre el, pentru că vei auzi, asta te asigur, să nu-l judeci prea aspru, și ca să îți înfrângi durerea din inimă, gândește-te la numele tău și de ce ți l-am pus… Te las, se apropie ora, și avocatul nu mi-a mai dat nici o șansă acum că…” aici s-a întrerupt… Scrisoarea mi-a dat-o chiar ea, după care a început să plângă întâi încet, ca și cum s-ar fi rugat, apoi din ce în ce mai tare, ca o ploaie torențială de vară ce spală tot orașul de mizerie…
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy