întind mâna
prăfuita ta singurătate
nu doare pe cât se strânge pupila când numără degete lipsă

cuvântul soartă lăbărțat pe buze strâmte
și tu
o spetează pescuind lumina
din ochi
din brumă și rouă
din praf praf praf

și
timpul îți întinde vocea între noptiere

- nu deschide fereastra...se învârte globul

da
globul pământesc cu fața la soare
se-nvârte fără o parte din lume

e legat de un cablu
un pântec-veioză
să nu se împiedice bunica
în parchet anotimpuri lăzi valize covoare

porți se deschid ferestre se închid

berzele zboară cu ochii prea sus
între firele de înaltă tensiune

tu
o spetează de la un mal la celălalt al prafuitelor tale
singurătăți