vă ascult... tac
dar nu din rușine
și rămân așa în picioare
când nu am loc lângă nimeni

învăț
să vin înspre voi
când nu țineți luminile aprinse
totdeauna am vrut să vă privesc în ochi
cum aveam să vă spun că am inima
înaripată în zori
și-n mine locuia atâta iubire pentru voi

sau cum aveam să aflu
că e complicat să trăiești simplu
și că soarele vostru nu-i ca acela
din locul de unde vin
coborât atât de mult înspre oameni
plin și cald ca un uger de vită
alene când satul se-nchină

aici mi se cuvine să spun
că mi-e scârbă
de sărutările voastre
și nu-mi plac doamnele cu mănuși catifelate în alb
nici prostia poleită cu swarovski
aici s-a făcut întuneric
în mâna mea dreaptă
cu care scriam
vă iubesc