Cândva aveam să scriu poezii cuminți despre bătrâni uitați
în cămine pline de igrasie cu infirmiere
ce ascund porniri ucigașe
și medici blazați dresați să nu ignore euthanasierea bolnavilor incurabili,
bătrânul brancardier omis de la ultima pensionare
cu statura lui atletică și molipsitoarea lui poftă de viață
are ceva dintr-un gigolo ce declanșează morți bizare
și testamente incredibile în favoarea sa, urmărit de răzbunarea familiilor nedreptățite
până în a șaptea spiță, aici în acest cămin-ospiciu
unde faimosul gigolo s-a deghizat într-un bătrân brancardier
cuminte și înțelept acoperind sub mormane de bandaje și pansamente
trecutul său însângerat târât fără milă pe toate aleile periferice ale ospiciului
care se îngustează cu fiecare poem în care nu mai este pomenit