viața se refugiază în vene. dar acolo e prea întuneric.
până la urmă, neputincioasă,
se scurge prin aorta fisurată de prea multă trăire.
să nu mă uiți, să nu mă plângi, voi face poc și gata.
viața e nimic.
moartea e totul.

dau o fugă în mine. îmi spintec din suflet, sparg din amintiri, caut un loc unde să așez urma ta.
am încercat să-ți vorbesc, dar taci. țip ca arghezi după un semn.
te voi descânta, te voi ademeni cu fum de mătrăgună.
cu șapte mese pline de semne, de șapte ori șterse de lacrimi.
ca o tornadă le voi înconjura
ca un tunet te voi striga
te rog, te rog, te rog, revino.

de dincolo nu răzbește un sunet. de dincolo doar se privește.
pastă de lut, cuib de viermi, șerpi întinși deasupra pietrelor funerare.