din revelatii mici, ne-am pregatit din nou cina
fireste, fara sa folosim ulei- ne e de ajuns sucul
in care ne fierbe sufletul de sute de ani.

cu mare sarguinta, ne-am cautat pe noi insine
in fiecare bol cu pesti, in fiecare privire
blanda de pisica, dar am crezut ca ne-am gasit
abia in gheara insangerata, de care au mai ramas suspendati
doi solzi.

am crezut intai ca suntem nisipul, apoi ne-am sporit importanta
si ne-am crezut ideea de nisip, gandita tot de noi(caci, nu,
nicidecum n-am fi acceptat ca a gandit-o marea).

am plans pe propriul trup, cand ne-am saturat de viata
si n-am gasit nimic, ascuns in vreo oglinda sau chiar
pleoapa densa a visului etern.
dar ne-a ramas nimicul, si ne-a tinut de cald.