Noiembrie. Pe dosul cuvintelor scrie cu negru că nu-mi mai sunt. Un străin trece uneori prin oraș și vindecă arborii. Scoate sticluțe colorate pe care le privește în soare, apoi le duce atent la ureche. Mânecile lui largi înghit aerul dimprejur. Când scrii nu ai mâini. Pe dosul cuvintelor zice cu negru că cei fără mâini pot să pipăie lucrurile cu pleoapa întoarsă.

În mijlocul orașului crește un turn și suntem mândri de asta. E orologiul nostru cu păuni; când țipă lung știm că e ora exactă, dar tot nu ne pasă. Lucește. Sub lună parcă ar fi orașul licorn, din coama lui femeile țesând draperii la ferestre.

Ieri am trecut pe strada pavată și arborilor le crescuseră degete peste noapte. Devreme în zori, străinul atinge iarba cu poalele hainei lungi, zdrențuite; unii spun că atunci se aud clopoței.