Cand mi-am legat visul cu o ata si
l-am zvarlit in cer
am ramas neclintita in ideea
ca mi se va impleti destinul cu un nor
si am sa pot si eu sa plutesc
pe pantecul lui pufos,
caci
si eu am spintecat burti de pesti
si cand am simtit ca ma sufoc in mine
mi-am facut vant cu urechea,
aruncand din cand in cand cate o privire
la tunelele gratios sapate in stanca
si despre care,
chiar daca nu stiam adevarul,
intuiam sub o pleoapa imensa
ca duc spre un suflet domol,
in care plang furtuni si care
vibreaza ca un pian deschis
la toate marturisirile vantului.
si uneori tanjeam sa inchida cineva capacul...