Eu sunt femeia,
cu inima de daltă ascuțită
te sculptez între coaste.
Tu - pasăre într-o colivie de sidef.
Eu - femeia
ce-l uită în fiecare zi pe Dumnezeu.

Mă plimb cu tine’n mine
printre oameni
cu frică și cu milă,
precum o raclă sfântă
la încheieturi
cu lacrimi moi de mir.

Aș vrea să-mi amintesc de Dumnezeu.
Să mă smeresc,
să nu-I mai cioplesc chip,
să pot scobi în mine,
în coasta ta de Adam,
cu inima de daltă,
ca o lucarnă îngustă - un drum spre Celălalt.