Unii spun că-i de-o cruzime
Fără seamăn, insensibil,
Că întotdeauna vine
Dar de-ntors...ireversibil,

Că se-așterne precum praful,
Cea mai dragă-i e uitarea,
Petrecutele cu vraful
Îi bătătoresc cărarea,

N-are suflet și odihnă
Deși este numai unul,
Nu dă pace, nu dă tihnă,
Numai una știe, drumul,

ÃŽncuiat prin orologii,
Minunate giuvaere,
Rece-i la așa elogii,
Le petrece efemere.

Deși stăpânește totul,
Zeii-s moși deja-n Olimp,
Una i-a scăpat, netotul,
Că mă-ntorc tiptil în timp,

Ori pășesc către ce vine,
Și nu poți să mă oprești
Și îmi fac de cap prin tine,
Boșorogule ce ești !
T.D.