De unde vii tu Liuda, prințesă cu sânge amestecat?
Din ce stepă, din ce munte, din ce palat de piatră?
Cine te-a aruncat prin acoperiș în fața mea
Ca să îmi vorbești într-o limbă veche?
Ce cauți tu în orașul acesta barbar
Și ticălos, și lipsit de orice frumusețe?
De ce ai coborât din turnul tău să suferi,
Să plângi sfâșietor, să râzi într-un fel straniu?
De ce îți porți picioarele tale celeste prin praful străzii
Mângâind muribunzii? De ce ai venit
Acum la spartul târgului, când toate putrezesc
Și vulturul poartă sânge pe gheare?
Ce cauți tu pe țărmul mlaștinii, când totul se surpă
Și doar un copac stingher în noapte luminează?
De ce nu ai rămas acolo, în aureola veșnicei dimineți,
Pururi tânără, și ai venit să te stingi odată cu mine?
O, tu, milă a sufletului, neprihănită sălbăticiune,
Floare subțire de cuarț care crește pe stâncă
Din ce zare ai apărut, cu sânge basarab, mușatin, paliak, ruskii, etcetera?
Ce împărăție te-a trimis să luminezi cu trupul tău
Netrebnica noastră încăpere?
Păsările zboară peste catedrale
Și doar un fir sângeriu duce la cer
Poți să-l apuci acum, cât mai ai timp
Ca să te întorci în imaculata nesfârșire
Acolo să-ți aduci aminte de mine: o milâi moi, o milâi moi
Și să-mi trimiți din când în când o cometă aurie.