uneori nu se termină,
așa cum se întâmplă cu cicatricele
când amâni orice formă de vindecare
sau când te logodești în grabă să nu se epuizeze
toată această confuzie cu fructe și flori întinse
uscate de soarele căruia nu-i mai arunci nicio privire
el e mai degrabă obișnuit cu violența
lucrurilor necunoscute din care bănuiești că vine
un fel de rău stăpânit după multă trudă
un animal îmblânzit căruia i se văd oasele

asta e foamea, asta e nunta celor crescuți aproape
prea aproape de mame, au gâtul larg și abdomenul îngust
niciodată nu mănâncă atât cât au nevoie
sorb zgomotos cât e ziua de lungă
dintr-o apă sălcie în care se strecoară insecte
ei iubesc stadiul naiv al născocirii
și venele le sunt îngroșate de patimă

un tunet de sub pământ face ce vrea cu noi
deși nu cunoaștem frica, nu stăm
de vorbă cu cei adoptați, aici străinii au glasul blând
și figura încrâncenată, tu nu te-ai logodi cu niciunul
fiindcă pedeapsa o știi bine, ți se strânge continuu sexul
și nu se mai întâmplă nimic în nopțile care vin

ah, dar asta e prea puțin, important e să treci peste dealuri
să nu mai auzi valurile rănilor în urechi cât ține
petrecerea, cât purtăm inelele înfipte
în locuri care nu dor, nu știm ce este
cu acest obicei, probabil că durerea devine
atât de străină încât următorii ani
ne vom lupta doar cu memoria unei alienări
răul este îndreptățit, ne face să nu ne mai cunoaștem
și să fim veseli fără discernământ

o să mă-ntrebi dacă ce-ți fac eu acum are noimă
sau carnea e doar o culpă în care
îți imaginezi că orice zonă senzorială e o instrucțiune
scrisă într-o listă veche de cumpărături
bifată de altcineva cu altă culoare
mult după ce au fost luate toate și cine mai știe
dacă mă crezi. ești deja mort,
ești lângă mine.