Până să te cunosc exersam pasul refugiatului
umblatul fără rost
mă acomodam cu uitarea vieții tihnite
supremul risc al memoriei,

arlechin cu pedală
din mările lânoase ale somnului
ieșeam în nopțile sângerii să smulg lipitoarea lunii din cer
mă învârteam în gol pe străzile mumificate ale copilăriei-
mai am mucegaiul vântului în plete

ești încă frumoasă, femeie
cum stai așezată pe scaun
și îți aduni hârtiile ștampilate pe genunchi

lumina ți se strecoară pisicește prin despicăturile ochilor

văd fugitiv peste umărul călătorului necunoscut
în fața guvernului au plantat lalele negre
"după inima omului" mormăi tu
(iar eu îmi amintesc dragostea lui pentru noi LOVE este?
nu: LOVEește!)
iarăși manevre-
ți se clatină filele
deodată cu frunzele bete ale castanilor
îmi retezi aerul
întotdeauna mi-am spus că ești un fel de arbore exotic
pe care l-am numit arțag, arțar altoit cu fag
să tac

și cerul vorbește puțin:
un tunet
restul înțeleg din punctele de suspensie
pe care le adaugă ploaia
e vremea ploilor lungi când ies râmele din cotloane
și graurii le culeg pentru puii din cuib

un taxi aproape se lipește de autobuz
ce-ai, bă te mănâncă tabla?
îl alinți

acum prind momentul să-ți spun
ne-am îngrășat
suntem ca două borcane cu murături
unul cu gura mare: tu și celălalt cu gura mică: eu

hohotul tău mișcă muguri de apă pe frunte.