vă rog frumos,
nu mă numiți
„poetă”.
sunt numai un ciob de oglindă
care-ncearcă să taie cuvântul
mărunt.
un liliac închis în candelabru.
un cântec pe care copilul din mine
îl mai murmură-n somn, uneori,
presimțirea întâiului puls din placentă
și plânsul vestind
alungarea din rai

m-am legat de lumină ca un prunc de părinte,
să-mi întârzii căderea către ce va urma,
către tot ce nu știu, dar îmi mângâie gândul.
eu sunt doar o chemare
înspre alt început.