senzația aceasta de rai imperfect
mă gândesc că sigur nu vor ajunge lemnele
până în primăvară
proprie unor ființe nu neapărat raționale
au fost minus unsprezece grade în zori
cu sufletul mereu în întâmpinarea întâmplării
ca un strat de sticlă sfărâmată zăpada sub tălpi
fragil și neliniștit ca o pasăre
într-un cuib oricând tangibil
atârnând precar deasupra unor hăuri imprecise
și e o lună nouă căreia cineva
pare că i-a dat cu piciorul
răsturnând-o spre ziuă

s-a dat cu alb peste toate păcatele lumii
săvârșite și nu numai
precum o mănăstire pustiită
de o migrație de îngeri
e peste tot un fel de stare prenatală
nu se vede aproape nimic
de albeața necruțătoare a atâtor aripi
ceva absolut pare că ar da să se nască în loc
imediat dincolo de secunda următoare
și după aceea va fi mai bine

dacă n-ai fi atât de sărac cu duhul
aproape că ai putea fi fericit
ai putea crede orice adică