Adie un suflu de gheață
Natura de mult a-mpietrit,
Iar viscolu-mi bate în față
Și totuși eu nu simt nimic.

Nu-mi pasă că gerul mă-ngheață,
Nici aer nu am să respir.
Iar pieptu-mi e stană de piatră,
Iubite, de când ai fugit.

Sunt zile când dorul mă-ngroapă,
Și nopți când nu vreau să exist;
Iar ochi-mi cern fulgi de zăpadă
Dar mintea îmi spune că plâng.

Privirea-mi emană tăcere,
Și buzele-s mute de mult.
Trăiesc în momente efemere.
De când ai plecat, nu cred că mai sunt!