În șoapte disperate privirea te afundă,
durerea nesfârșită cei demoni îi încântă.

În camera cea stinsă și veșnic nelumească,
stingându-se în noapte de șoapta îngerească.

Doar ea prințesa nopții cu atingerea-i de gheață
înăbuși în grabă căldura sufletească.

Arzând de nerabdare de viața cea firească,
doar calda rază a lunii ce zace prin fereastră.

Þinând să povestească iubirea ei de-o viață,
apare din neanturi atingerea măiastră.

Dorind să-nbrățișeze răceala des în ceață,
privește-n suferintă demonii din viață .