orașul acesta alb îmi oprește timpul
și-aș vrea să-mi îngrop palmele în veșnicia unui țurțure
apoi să-ți topesc inima în treacăt
cu un suflu hipotermic
ca atunci când tragi fermoarul pe dinăuntru
și apar oasele goale

mă rătăcesc printr-un alt fus orar
nu mai am chef de poezia asta moartă
îmi cresc zăpezi bolnave de soare
ca și gândul la un protest absurd
în fața unei bombe cu ceas.