Trenul te conduce spre altă eu,
Și spun asta pentru că tu, în oricare alta,
Mă prevestești pe mine.
Altă eu te așteaptă
Într-o gară plină de turiști decăzuți,
Cu suflete murdare,
Undeva, într-o stațiune montană.
Tu privești geamul aburit de la ninsoare,
Și vezi în fiecare fulg câte o părticică
De amintire, trăită în doi.
Iată, fulgul ce s-a lipit acum de geam
Îți reamineste de momentul în care
Ne descopeream trupurile unul altuia
ÃŽntr-un dormitor plin de praf
De la visele noastre anoste.
Eu, cea adevărată, ți-am fost și iubita
Alături de care călătoreai în iarnă,
Și sclava ce-ți alegea defect cu defect,
Pentru a le îmbina într-o iubire.
Fulgul primului te iubesc s-a stins acum,
Prins într-o creangă de brad.
Gara se întrevede între vise,
Tu îți aduci bagajul, cobori,
Ea, adică altă eu, te sărută apăsat.
Peste tine cad fulgii amintirii
Impovărându-te, infrigurându-te.
Dar eu stau la fereastra dormitorului nostru,
Și știu că acum ești mai bine,
Pentru că la ultima ceartă mi-ai spus
Că ea te face mai fericit.
Lacrimile-mi îngheață, și pentru mine,
Fulgii nu mai simbolizează nimic.
Iubitule, te vei întoarce la vară?