am ajuns târziu
la amurg
ca mai totdeauna
doar cât să alin

în odăjdiile lui mai
castanii și-au aprins candele
deschid cu brațele cărări negre
spre inima cerului violet
a-mpăcare

ca la trecerea prin apă
puțină cât la final o iubire
cu mâinile înmănușate gălbui
zeci de mirese
își ridică rochiile
a grija albului
de li se văd pantofii rozulii
ca o rană la început ori la sfârșit
nu vor dansa niciodată
la nuntă

în briza de vară
își așteaptă mirii
ce nu mai vin odată

ca tine