o barieră fosforescentă
o ușă de oțel blindat
o fereastră cu storuri închise
un câine negru care latră
o voce care strigă nu
o alta care nu răspunde nimic

după drum lung
m-am oprit sub o ploaie de cuțite
tăcerea ca un anestezic incolor
infuzat în măduvă
m-a lăsat atât de trează încât tremur
și parcă văd cum îmi crește părul

întorc capul pe spate
să îmi plouă în ochi
să nu mai doară lipsa de durere
golul din stomac
la ora siestei celorlalți
pe strada aceasta înfundată

mă agăț cu dinții
de frânghia curcubeului
simt cum mă rupe la mijloc
și mă împarte
între cer și pământ

ca pe o masă de disecție
un cadavru mai sensibil