Gelozie

Astăzi, marea-i ca safirul,
cu reflexe de topaz,
Soarele discret răsare
și-o sarută în extaz.

Marea-n valuri lin tresare
oglindindu-l cu ardoare
și-i răspunde visătoare,
în întreaga ei splendoare.

Dintre nori, palida Lună
îi privea înfrigurată
și gândea că mândrul Soare
o iubise altădată.

Gelozia o cuprinde
și dispare iar în nori,
pregătită să-i surprindă
facând amor până-n zori.

Trena-i – mantie cu stele,
tot argintul prins în păr,
raze-n platină o-mbracă,
o regină-ntradevăr.

Din înaltul bolții, Luna
privește surprinsă-n mare,
unde își vede doar chipul
în oglinda lucitoare.

În adâncuri, dormitoare
din scoici și alge de mare
puse-n ordine firească
fauna sa-și odihnească.

Frematând, marea-I oferă
un spectacol de magie
dăruindu-i primitoare
icre și fructe de mare.

Plouă iar în miezul verii,
fulgere brăzdează cerul
și perdele reci de apă
limpezesc îndată cerul.

Un șuvoi sprinten de apă
se strecoară printre stânci
și coboară în cascadă,
de pe muntii-nalți, abrupți.

Apa este-nvolburată,
sclipiri calde de argint,
și goneste-nfrigurată
înspre mare, licărind.

Observând-o, intrigată
Luna-și zice în sinea ei,
că marea este superbă,
dar Soarele-I doar al ei.