De va fi să fie,
atunci, să fie!
Nu trebuie explicații,
alte cuie bătute în stâlpi
și tălpi sângerânde.

Ca și prostia,
nu are limite,
poate de aceea
mai auzi pe câte unul:
„Uite, mă, la el,
cum o iubește ca prostul”!

După ea,
vine ceara inimilor topite,
un tremur în glas
și în pas.

Dar, cum spuneam,
iubirea nu are nevoie
de explicații,
nici de întrebări,
nici de răspunsuri.
Toate acestea
o alungă mai ușor
decât blestemul.

Dincolo de iubitor și iubit,
nu poartă răni,
este ea însăși o rană,
adâncă,
asemenea începutului.

Și iar începi să explici,
de parcă ar putea fi
ceva de explicat.
Mai bine lasă-te purtat
pe cerul ei,
unde nu mai flutură
steagul negru al îndoielii.

Oricum, de va fi să fie,
atunci, să fie!