mă uit într-un punct fix
ca anthony hopkins în silence of the lambs
și cu mintea parametrică într-altele.
mă întinzi să mă iubești și-ți închipui un câmp încărcat de miei
care mai de care cu copitele-așteptând
care mai de care cu dinții până în pământ, cimentuiți până la jumate.
tropotul lor se aude în perspectivă, pentru că în fapt nu se mișcă niciunul.
dacă ți-ai închipui freamăt și surprindere,
ar trebui să mă iubești pe rând
ca pe dustin hoffman în rainman,
respectiv jared leto în mr. nobody.

iarna aici e mai grea
stăm cu pieile jupuite să ne unim cu natura original
și ne-ndrăgostim după numărul de fulgi ninși în coșul pieptului.
de la ultima filmare barba mi-e mai stufoasă,
sunt mai bărbat și mă opresc la acest stadiu.
am învățat toate rolurile
așa că mă poți iubi ca pe cine vrei tu
pot imita orice sentiment sau stare
mai puțin pe mine însumi.

te vreau în apropiere.
te vreau ca pe jodie foster, te vreau ca pe uma thurman.
te vreau ca pe toți mieii ăia din închipuirea ta
până când dispar unul câte unul,
iar câmpul devine un pat imens.
te vreau în acel pat și te vreau chiar și sub el,
important e să fie un pat acolo.

și știi ce e atât de frumos?
ori că ne-am iubi la înălțime pe o macara,
ori că ne-am iubi pe tastele unui telefon,
în lumea asta nu suntem decât niște actori prost plătiți.