m-am atins de corzile sufletului
cu gândul călare
pe inorog


credeam că-i doar o iluzie
dar corzile
au început să cânte
un cântec cu vorbe adevărate
bătute de vânt
împrăștiate


pe țărmul înalt
cu cărare
coborândă peninsular
spre un hotar
al hotărârilor mari
un copil înalță un zmeu



în coada zmeului
mi-am adus aminte că
omul ucenicește la propriul Eu
ca și cum sau
ca și când
ar sluji
la insuși Dumnezeu


de jur împrejur
formele-și prind contur singure
boul iese la arat
pe muntele ararat
izvoare limpezi de viață și lumină
cu singura vină
insetarea

din rostogolire pe linia vieții
clipa gândului liber
a luat foc
tu ai alunecat pe scară
și astfel te-ai născut prematur

o mie de iubiri
au legat prietenie
să fie

să fie într-un ceas bun
acum

tu lasă ferestrele deschise
să ajungă la tine
cântecul






Constanța, 25 julie, 2012