sunt ca o plagă cleioasă
oasele-mi duhnesc a usturoi cu scorțișoară
oamenii mă împing în lături la apropiere
auzul celor buni se amplifică creștinește
alteori scriu pe pereții lor ca și când s-ar milui -
pereții lor sunt niște altare, eu sunt păgânul
sunt cel care nu pupă picioarele de pământ,
cel care nu mângâie obrazul Măriei,
cel care consumă nimicul din sufletul lui
și se-ntoarce în nimic cu o lumânare de la ei
să se roage (fiindcă așa trebuie) de dragoste
și de cine o mai fi