noapte
apleacată peste
un ochi peste celălalt
îmi trage pleoapele
ușor umbre omenoase
dispar case drumuri
niciun om nu
poate niște cearcăne
rămase în eter de lună
felinare se fac
mici depărtări în care
ești punctul meu de
sprijin fericirea începe
tridimensional se apropie de
gardul verde poartă
pielea mea răsfățată se
lasă pe patul strâmt o
amintire mai încape
cu tine
nici nu știi cât
păcătuiești îndemnându-mă să
te iubesc

(21 august 2012)