Am văzut un om:
O epavă în calea furtunilor ce vor să vie (vină)
Și m-am întrebat
Ce putere ar putea, în viață, să-l mai ție (țină)?

Mi-a răspuns doar liniștea din jur
Și respirația lui anevoioasă, zgomotoasă.
Nu mai simte nimic, nu mai știe nimic
Doar ochii speriați și întrebători, par să simtă ceva.

Când îi vorbești, zâmbește chinuit
Nu știi dacă-nțelege, dar vezi că te simte.
E ca un bebeluș care nu vorbește,
Dar totuși te-nțelege.

Am văzut un om:
O umbră din cel ce-a fost demult
Și m-am întrebat
Doar atât, atât a fost tot?