Prin parcul prins de heleșteu
Cu dezolante, lungi alei,
Trecea cu pas de derbedeu
Un tip cu trup neostenit,
Rupând din ramuri flori de tei.

Privea prelung la vechiul șir
De bănci cu pete ruginii,
Și-n ochii lui sclipi un fir,
Un fir de zâmbet mucalit,
Căci el știa de ce-s pustii.

E parcul fără trup și chip,
Și totu-i trist, ca-ntr-un coșmar.
Din somnul greu mă scol și țip
La tipul veșnic și grăbit,
Dar tipu-i surd, și e-n zadar!