Când geme-amurgul de uitare
Și soarele se stinge-n chin
Tu fericită-n întristare
Iubire cu-mbătări de vin

Pe unde-mi ești și ce te leagă
Cu funii groase de refuz
Încât cu cât te știi mai dragă
Cu-atât mai surdă mă auzi!?

Nimic în tot e lumea veche
Ce m-a strivit sub pasu-i sec
Înstrăinați, dar în pereche
Și alții ca și mine trec

De geme-amurgul, de se stinge
Tot soarele-nspre zori de zi
Și-un Eminescu-n mine plânge:
„De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii”?