Spun „da”,
poate "nu" are vreo reacție
(spontană sau întârziată, ca de obicei).
Castele de plumb se topesc
din prea multă dragoste pentru nori,
soarele intră pe pagina întâi
a revistelor la modă,
de-acolo zâmbește tuturor
exclușilor de la masa cuvintelor.

După ce am spus „da”,
intru în melancolie,
braț la braț cu trecutul;
motorul memoriei merge ca uns,
nimeni nu-l mai ia în brațe pe „nu”,
rămâne ca acesta să ronțăie-n gol.

Am spus „da”,
și trecutul deja și-a-ntors câteva file;
cele mai noi energii
le păstrez pentru momentul
când va trebui să țin cerul în palme,
ca pe întâiul născut din iubire.

De-aceea, urez somn veșnic lui „nu”
și tuturor abonaților săi.