Mă-nchin adesea clipelor trecute
și-ncerc să reconstruiesc o viață
din imagini și amintiri trăite.
Rezultat final: doar o Paiață.

M-am străduit să-mi construiesc un țel
și trăirea mea să nu fie-o minciună;
să privesc la oameni ca la cer
și mi-am luat necazurile-n glumă.

De-atâtea ori căzut-am la pământ
și-am revenit ca pasărea Pheoenix.
Mi-am privit viața ca pe ceva sfânt
și-am rezistat loviturilor precum un Sfinx

Dar acum îmi dau seama cu amar
că viața nu-i decât o amăgire
și c-am luptat tot timpul în zadar.
Rămase-i doar cu-o amintire
al clipelor ce-au fost și n-or mai fi;
al zilelor în care zâmbeam cu fericire.
Acum îmi duc amarul zi de zi
și fruntea-mi nu cunoaște descrețire.

Mai scriu doar când și când ceva
dar și acest ceva sună rece
la fel ca tine-nflăcărată stea...
Soarele se stinge. Iată! Ziua trece.