azi mi-am dezvelit sufletul să respire
un soi de nebunie și extaz

biet suflet îți era teamă că bucuria omoară
ai preferat să privești prin crăpături
aerul tare al vieții

ai îmbătrânit că (ca) un voyeur netrebnic
mi-ai furat atâtea momente
trecând pe lângă mine-n zadar

prea plictisit de ieșirile cu prietenii
de câte ori ți-ai închis telefonul?
să nu fii deranjat
de câte ori ai întors spatele vieții reale?
creând un imaginar
un surogat de viață bolnavă
hrănind artificial propriul eu
prea vulnerabil să dea piept
cu realitățile

azi nu vreau să privești marea
mă răzbun și eu pentru toate clipele netrăite
îți amintești promisiunile
mâine
de mâine mă schimb
mâine de mâine și eu o să îți fac pe plac...
nebunule!