Tot ce-i trist și dureros,
se pierde-n zori de dimineți.
Soarele, văpaie de lumină,
îl sorb și nu mă dumiresc,
este un vis, sau o lumină?
că eu privesc în dimineți
și scânteieri Divine,
îmi scaldă în mângâieri toride
văpaia sufletului.


Și eu credeam că nu-i un vis,
să pleci cu soarele la drum,
din zori și până în asfințit,
să nu ajungi în noapte.
Atuncea Doamne am greșit,
să vreau pe cer să strălucesc,
să pot mereu să dăruiesc
căldură și iubire,
cu soarele să mă înfrățesc
să fiu mereu în dimineți.



Soarele strălucitor,
mângâie, topește,
ce-i cald și simțitor,
și duce tot în noapte.
E prea frumos,
privind în dimineți,
la cerul fără noapte.



Tg.MureÈ™ la 20.08.1995