Se-așterne iar de-a lungul văii
Același purpuriu năvod
Și-ncep să cânte zurgălăii
Senini de Nijni-Novgorod.

De sub basmaua creponată
Un chip angelic îmi arăți,
Când coada roșie de fată
O lași să fâlfâie-a răsfăț.

Și gându-ți pare, ca-ntr-o glumă,
Că saltă și coboară-n lat,
Subțirea mânecă de spumă
N-o să ți-o sufle de pe braț.

În visuri, cineva mă-mbie
Și-nalță-n șesul zmeuriu
Un foișor de taină, ție,
Iar pentru mine-un schit pustiu.

Acolo ceru-o să-și ridice
Mai limpezi aștrii și mai puri.
Eu fi-voi fratele novice,
Tu, desfrânata din scripturi.

Și știu că-n liniștea-ncordată,
Pierduți vom lâncezi mereu:
Eu bâjbâind prin ceața mată,
Iar tu, oftând de dorul meu.

Dar n-au să rupă legământul
Nici dulci săruturi, nici cuvânt:
Privirea ce-a văzut pământul
E moartă după alt pământ.